The Smart Ana Maria Branza Intrerviu Video by Denisa Avram
Avatar

scris de

The Smart Ana Maria Branza Intrerviu Video by Denisa Avram

Interviu: Ana Maria Brânză

#Smart People / by Denisa Avram / & The Smart Productions


Cele mai importante momente din interviul cu Ana Maria Brânză:

Toată povestea mea legată de sport a început din dorința părintilor mei de mă trimite să fac mișcare, într-un cadru organizat. Eram un copil foarte energic, mereu veneam acasă cu câte o julitură, făceam destul de multe năzbâtii. Am început cu tenisul de câmp dar nu a fost o variantă potrivită pentru mine, pentru faptul că nu a fost alegerea mea.

După părerea mea, este datoria noastră, de adulti, să le dăm informația copiilor – dar să îi lăsăm pe ei să aleagă.

Fratele meu a venit cu propunerea să merg la sala de CRIMĂ. A fost întâlnirea aceea – pe care nu o pot explica. Țin minte că aveam 11 ani neîmpliniți dar în momentul în care am intrat în sala de scrimă, am simțit că acolo îmi e locul. Am rămas la antrenament din prima zi.  După 20 și ceva de ani, încă mai intru cu aceeași bucurie și plăcere în sală. Așa a început povestea.

Mă consider foarte norocoasă, am știut dintotdeauna că vreau să merg pe acel drum, până la capat. Fie ca va fi presărat cu petale de trandafiri sau doar cu spinii lor.

 

După ce m-am apucat de scrimă, mi-am dat seama că vreau să devin un CAMPION. Atunci nu aveam o definiție a acestui cuvânt. Acum, mi-am dat seama că un campion este acel om care nu renunță la visul lui. Muncește în fiecare zi și crede în el, până ajunge să îl împlinească. Eu sunt dovada vie că acest lucru este posibil.

Interviu: Ana Maria Brânză

Eu consider întotdeauna ai de învățat mai mult dintr-un eșec decât dintr-un succes. Eșecul te motivează.

În momentul în care câștigi, toata lumea vede partea frumoasă și te aplaudă pe podium. Dar nu se știe despre partea grea din spate, munca, sacrificiile. Tocmai de aceea am ales să spun povestea mea, exact așa cum a fost ea. Cu greutăți dar și bucurii. Eșecul te motivează și îți oferă mai multe de învățat.

ana maria branza - the smart
ana maria branza – the smart

Eu am fost un copil care a îndrăznit să creadă în visul lui!

Rolul de campion vine la pachet cu rolul de model. Eu mi-l asum și dacă această poveste va inspira un singur copil să își urmeze visul – eu consider că mi-am făcut treaba. – Interviu: Ana Maria Brânză.

 

Autentica -by Ana Maria Brânză s-a nascut în urma cu 4 ani, în momentul în care am intrat pentru prima dată într-un atelier al unui designer român. Când am vazut pe toata lumea din spate, doamnele  croitorese care coseau, croiau, aplicau, tăiau.. mi-au amintit de sport. Toata munca din spatele produsului nu este luată în considerare. Momentele din spatele competițiilor, pe care nu le vede nimeni,  antrenamentele.

Eu sunt genul de femeie care nu știe sa coasă un nasture- ma declar învinsă aici 🙂

Sezonul trecut am ales să port la fiecare competiție câte o creație făcută de un designer român.  Am primit foarte multe complimente, mai ales pentru creațiile care poarta motive tradiționale.

Adversarele  mele nu puteau înțelege cum o ie este cusută într-o lună de zile numai prin lucru de mână.  Tocmai de aceea, cred ca noi ar trebui să fim primii care să arătăm lumii partea aceea de România frumoasă.

Interviu: Ana Maria Brânză

Autentica – avem grijă de valorile noastre- strânge la un loc 100 de designeri români

 

Să iei legătura cu 100 de artiști să îi convingi de intențiile tale, să faci 100 de shooting-uri – a fost o adevarată aventură pentru mine.

Vom avea și un eveniment la care vreau să îi strâng pe toți acei oameni, să se cunoască, să schimbe idei, mi se pare important să sudăm această comunitate.

 

Mai avem puțin, suntem aproape de finish cu cei 100 de designeri. Vreau pe viitor să mă adresez și altor domenii.

Sunt români care fac lucrui minunate, pe care trebuie să le arătăm.

Sportul mi-a dat posibilitatea să le pot prezenta oamenilor aceste lucruri și îmi face plăcere.

Ana Maria Branza Intrerviu Video The Smart by Denisa Avram
Ana Maria Branza Intrerviu Video The Smart by Denisa Avram

Sunt oameni care au mers pe un drum, moment în care și-au dat seama că nu mai sunt fericiți cu ce fac. Își asumă că renunță la cariera lor și riscă să își dezamagească familia, prietenii dar îndraznesc să creadă în visul lor.

 

Cred cu tarie că: În fiecare dintre noi există un campion .

În primul rand este foarte important să îți stabilești corect obiectivele – fără să arzi etape și să ai răbdare. Trebuie să acorzi fiecărei etape, importanța ei.

Să ai echipa în spate – un campion nu poate ajunge pe podium fără o echipă în spate, oricât de muncitor și talentat ar fi – nu poți ajunge acolo fără un sistem de susținere.

Trebuie să fii tenace. Să nu te dai bătut indiferent de situație. Cazi, te ridici, te scuturi și mergi mai departe. Dacă tu crezi că acela este visul care te va împlini cu adevărat.

Totul în jurul tău trebuie să rezoneze. Echipa de acasă, ai nevoie de sprijin și susținere, de oameni de încredere. Nu neaparat prieteni, am functionat în această echipă timp de 15 ani – nefiind neapărat prietene. Fiecare și-a pus ambiția să demonstreze că își merită locul în echipă. Să rezonați, să aveți valori comune – este nevoie de o echipă sudată pentru a depăși fiecare obstacol și piedică.

Interviu: Ana Maria Brânză

Ce au în comun un antreprenor și un sportiv?

Ambii își doresc performanță. Amândoi sunt impulsionați de ambiția de a reuși.

Ce carte citești acum?

Tiberius și Andrada – Alex V. Miller un roman care m-a cucerit, mai ales că sunt acolo și bucăți din istoria noastră.

Spune-ne un secret/ ceva ce nimeni nu știe despre tine….

Mi-e greu să recunosc, îmi este frică de pisici. Probabil nimeni nu s-ar aștepta.. unui campion să îi fie frică de pisici. Fug cât văd cu ochii când văd pisici.

Cum definești o femeie #smart?

Ambiție, încredere și pasiune. Cu siguranță pasiune, dacă nu faci lucrurile cu pasiune, nu ai cum să ajungi acolo, pe podium.

 

INTERVIU VIDEO: BUSINESSES WE LOVE SERIES: CARTI, DULCIURI SI FLORI- IOANA URETU

 

Video despre similaritati intre un antrenor si un business coach.

 

Video Realizat : The Smart Productions : Denisa Avram  , Nini Radulescu 

Stilist : Sabina Croitoru 

Vestimentatie:  Twin Set Romania 

Toate drepturile sunt rezervate, conform Legii nr. 18/1996 privind drepturile de autor.

Avatar

BY:

denisa@thesmart.ro

Welcome to The Smart - Welcome into my world!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.